JURNAL DE PROIECT
Vă facem cunoscută experienţa noastră Job Shadow Day®, un program internațional Junior Achievement România, prin care tinerii se familiarizează cu piața locurilor de muncă, petrecând câteva ore în “umbra” unui părinte sau angajat din domeniul dorit. În 2014, programul a ajuns la a XII-a ediție în România, fiind urmat de peste 20.000 de elevi din toată țara, cu sprijinul comunităților educaționale și de afaceri locale.
Programul îi ajută pe tineri să înţeleagă diverse opţiuni de carieră şi să găsească mai uşor un răspuns la întrebările: „Ce vreau să devin după ce termin şcoala? Unde vreau să lucrez? Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?“
Ne-am petrecut ore nepreţuite la SC Slănic Muscel Agroindustrial Complex SRL, un rai de dragoste şi hărnicie aşezat îndrăzneţ în lumea modernă de azi în care tot ce mai contează este parcă doar profitul. Aici, oamenii trăiesc în prietenie cu timpul, cu natura, cu viteza firească a vieţii şi realizează celebre produse bio, cu atenţie şi grijă, trimiţând în piaţă dulceţuri, compoturi, băuturi distillate, lapte etc din ferma şi livezile proprii.
Încă de la intrare, am simţit căldura şi firescul, doamna laborant Moacă Silvia Denisa dezvăluindu-ne poveşti nespuse despre celebrele “e-uri”, “secrete” vechi din bucătăria dulce a bunicii şi tehnologii la îndemâna sănătăţii. Împreună cu domnul administrator Moacă Eugen, am pătruns în misteriosul spaţiu al societăţii, care devenea pentru toţi un motiv de admiraţie şi infinită curiozitate, culminând cu descoperirea distilăriei, o bijuterie tehnică, asemănătoare unei nave spaţiale. Nicio clipă nu am resimţit plictisul sau dezinteresul, cu toţii învăţând că poţi câştiga din agricultură dacâ eşti serios şi capabil să munceşti în echipă.
Felul prietenos în care se priveau şi ne priveau angajaţii de aici, răbdarea caldă a explicaţiilor la întrebările noastre, curăţenia farmaceutică, ordinea şi rigoarea muncii, ne-au făcut să vedem în administratorul firmei pe dibaciul capabil să meşterească ceasul afacerii, liderul capabil să treacă de pe tractor în hală şi de la acte la munca în livadă.
Periplul nostru a continuat la ferma societăţii unde am făcut cunoştinţă cu familia mare şi frumoasă a necuvântătoarelor. Minunaţii hailanderi păşteau liberi în verdele nou din pajişte şi ne-au primit cu o curiozitate scurtă şi inofensivă, obişnuiţi probabil cu figura umană, dar neînţelegând totuşi ghiduşia propriilor puiuţi care adulmecaseră prezenţa copiilor şi care săreau să vină la o prinsea pe cocoţate. Porcii vietnamezi, negri şi burtoşi, priveau cu îngăduinţă înţeleaptă dorinţa noastră de a-i atinge. Adevăraţi profesori, ne studiau didactic admiraţia şi doar lipsa ochelarilor cu care să ne vadă mai bine, părea că i-a împiedicat să se lase atinşi. De dincolo de potecă, laolaltă cu oile carabaşe, frumoasa alpină franceză, grijulie cu iezii năzdrăvani, gata să escaladeze ţarcul locuiţei pentru peripeţii îndepărtate, ne-a aruncat o privire plină de avertismente materne. “ Nu fi obraznic!” părea că se întipărise în privirea-i, dintr-un abuz de şotii cărora nu le mai făcea faţă biata. În micul paradis al poienii, inteligenta Gὒnsei (sper să nu-I fi greşit numele), ne măsura sufletul. Domnul administrator ne-a spus că dacă această văcuţă adusă din Anglia consideră că suntem buni la suflet, se apropie. Şi poate vânticelul acela călduţ ce purta şoaptele noastre admirative, poate rugăminţile încrezătoare sau poate chiar sufletul nostru au adus-o aproape, aşa încât să-I admirăm tinuta curată şi să-I simţim blândeţea infinită. Maiestos, Valentin, cel mai frumos cal pe care l-am văzut vreodată, a defilat ca-ntr-un spectacol de excepţie. Nici caii Pădurea Neagră nu s-au lăsat mai prejos. Probabil că unici posesori ai acestei rase special create pentru armata germană, cei de la fermă au ţinut să facem cunoştinţă cu blândeţea căutăturii lor unice.Nu am şti să spunem ce ne-a plăcut mai mult, dacă ar fi să nu luaăm în considerare şerbetul cu aromă paradisiacă pe care l-am primit, însă am înţeles că se poate trăi frumos, că din frisonul modernului şi din coma câştigului cu orice preţ se poate ieşi prin meseria noastră milenară de agricultori.
Aşa, trăind în timp cu timpul, având răbdare cu firea şi cu legile ei, nu-ţi abuzezi sănătatea şi, mai ales, nu viaţa te trăieşte pe tine, ci tu o trăieşti pe ea. Mii de mulţumiri tuturor celor care au făcut posibilă această vizită, felicitări pentru munca grea şi frumoasă, penru lecţia de viitor dintr-un azi nebulos şi pestriţ pentru generaţiile care urmează tocmai să înveţe “altfel” .
Coordonatoarele